Deshidratarea este un status de echilibru hidric negativ care poate fi cauzat de numeroase entităţi patologice. Determinarea cauzelor frecvente de deshidratare este esenţială. Aportul slab de fluide, diureza excesiva, creşterea pierderii insensibile de fluide sau o combinaţie a celor de mai sus determină depleţia volumului intravascular. Cauzele comune cuprind gastroenteritele, cetoacidoza diabetică, bolile febrile, arsurile, diabetul insipid.

Diminuarea apei corporale totale determină reducerea volumelor de fluide intra si extracelulare. Manifestarile clinice ale deshidratarii sunt mai mult asociate cu depleţia intravasculara. Pe masură ce deshidratarea progresează se instalează şocul hipovolemic cu insuficienţă organică şi deces.

Printre simptomele deshidratării se numară:SETE, dureri de cap, ameţeli, iritabilitate, lipsa capacităţii de concentrare, oboseală, confuzie, dezorientare, crampe musculare, scăderea forţei musculare. Nici semnele deshidratării nu pot fi trecute cu vederea, acestea sunt: uscarea mucoaselor, diminuarea elasticitatii pielii, lipsa lacrimilor, ochi incercănaţi, afundaţi în orbite, respiratie greoaie, urina concentrata si redusa in volum.

Totuşi, este greu să se facă o determinare exactă a statusului de deshidratare. O modalitate ar fi determinarea osmolarităţii sanguine, în funcţie de cantitatea de sodiu( Na ).După acest criteriu există 3 tipuri de deshidratare: izotonică( când cantitatea de apă pierdută este proporţională cu cea de Na), hipotonică( se pierde o cantitate mai mare de Na în proporţie cu cea de apă), hipertonică ( se pierde o cantitate mai mică de Na în raport cu cea de apă). Cea mai des întalnită este deshidratarea izotonică ( 70% din cazuri). Deshidratera hipotonică apare în cazul persoanelor care desfaşoară activităţi intense la temperaturi ambientale ridicate, iar cea hipertonică în cazul unei ingestii, voluntare sau involuntare,  scăzute de lichide ( mai ales în cazul vârstnicilor şi copiilor).

O altă metodă, folosită cel mai adesea în cazul sportivilor, este măsurarea greutăţii corporale înainte şi după exerciţiul fizic. Având în vedere că greutatea corporală variază pe o perioadă scurtă de timp doar datorită piederii de apă, în cazul în care ingestia de alimente şi excreţia lor sunt controlate şi se află în limitele normale. Acest exerciţiu este foarte util sportivilor, astfel putând cu uşurinţaă determina pierderile lichidiene şi asigură o hidratare corectă după exerciţiul fizic. O regulă simplă este înlocuirea fiecărui kg de greutate corporala pierdut cu 2 căni(500 ml) de apă.

Cea mai simplă metodă pe care o poate practica fiecare pentru a-şi determina starea de hidratare este analiza urinii. Volumul şi culoarea urinii sunt mult influenţate de starea de hidratare, astfel, o culoare deschisă şi un volum normal (aprox. 1,5 L/zi) indică o hidratare adecvată. Dacă observăm că urina este închisaă la culoare, are un miros puternic şi volum scăzut, ar fi bine să facem un toast în cinstea ei cu un pahar generos de apă ( “şi daţi-i groapă”).